Learn more, get upper !

Image Alt

Georgiana Leontescu

  /  Georgiana Leontescu

Georgiana Leontescu

Profesor de chimie la Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, cu o experiență de 28 de ani în învățământ.

Am studiat la Universitatea București , Facultatea de chimie, specializare fizică-chimie și master cu specializarea ”Abordarea integrată a științelor naturii”, iar la Universitatea Valahia Târgoviște am urmat cursurile de master în ”Management și politici educaționale”

Autor/coautor al unor articole/lucrări științifice și studii de specialitate.

Am experiență în participarea la Olimpiada Națională de chimie, Concursul de chimie ”Raluca Rîpan”, Olimpiada de Științe pentru juniori, Concursul Național de Chimie „Petru Poni”, unde am pregătit elevii participanți, dar am fost și membru în Comisia Centrală, elaborând subiecte și bareme de evaluare la nivel național. 

Elevii pe care i-am îndrumat au obținut numeroase premii și mențiuni la nivel internațional, național cât și județean.

Sunt convinsă că performanța și excelența sunt urmările firești ale unei relații de strânsă colaborare în echipa părinte-elev-profesor: părintele susține, profesorul îndrumă, iar elevul investighează-creează-valorifică.