Cursuri

Profesor:

Lioara Ivanovici

Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a

Programul de pregatire se adresează copiilor din clasa a VII-a în varianta de pregatire pentru evaluarea națională (M1) și în variantele de pregatire de pentru olimpiada: Algebra și Teoria Numerelor (M2), respectiv Combinatorică și Geometrie (M3).

m7

Descrierea programului

Opțiunile programului sunt:

Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a (M1)

Programul de pregatire Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a (M1) are două obiective: de fixare și aprofundare a conținuturilor prevăzute de curricula pentru examenul de evaluare națională și de pregătire pentru olimpiada de matematică.

Noțiunile și aspectele teoretice vor fi reexplicate într-o manieră care va elimina semnele de întrebare, frica de a rezolva probleme de matematică.

În fiecare curs se vor explica, demonstra, aplica itemi și conținuturi pentru examenul de evaluare națională, completându-se cu idei noi care să asigure o bună pregătire pentru olimpiadă.

Se va asigura trecerea de la ușor la avansat dirijându-le învățarea în așa manieră încât să învețe descoperind.

Matematica poate deveni de 10 atunci când este bine explicată, atunci când este format un stil de înțegere. Copiii vor învăța să gândească în așa fel încât niciun mod de evaluare să nu îi sperie.

Fiecare lectie are un suport teoretic, urmat de aplicarea ideilor in diverse probleme. Copiii vor avea de lucrat seturi de probleme ca studiu individual si vor primi feedback continuu pe perioada programului.

Pe langa sesiunile de curs de predare sau de rezolvare de probleme vor fi teme asociate fiecarei sesiuni de curs, uneori quiz-uri rapide de testare cunostinte si comunicare online cu profesorul sau colegii de curs.

Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a (M2 și M3)

Programele de pregatire Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a – M2 și M3 se adreseaza copiilor care s-au pregatit si au participat la etapele superioare ale Olimpiadei de Matematica.

Modulul M2 acopera capitolele de Algebra si Teoria Numerelor, iar modulul M3 acopera Geometria si Combinatorica.

În clasa a VII-a volumul de informație este foarte mare, fiecare arie abundă în concepte noi, însoțite de teoreme, rezultate, termeni noi, iar numărul orelor din curricula școlară este același (4 ore pe săptămână), așa încât toate acestea sunt parcurse în ritm alert, fără posibilitatea bunei și judicioasei înțelegeri. Algebra devine abstractă, se trece de la rațional la irațional, de la concret la abstract, numerele sunt înlocuite prin litere și calculele devin complicate, mai ales dacă nu există un automatism format în anii anteriori. Mai mult, o bună parte din geometrie devine calculatorie: rapoarte, rapoarte derivate, formule de calcul, relații algebrice. De aici poate să apară neînțelegerea, teama de a mai deschide caietul și, în final, renunțarea.

Am considerat că este important ca fiecare dintre cele două mari arii (algebra și geometria) să fie studiate săptămânal pentru a acoperi neajunsurile, pentru a explica fiecare lecție nou predată la școală și a aduce permanent completări la nivel avansat. Astfel putem evalua continuu progresul și putem remedia în timp util eventualele erori de înțelegere sau aplicare. Mai mult, la olimpiada de matematică din clasa a VII-a proporția între algebră și geometrie se modifică față de clasa a VI-a: sunt două probleme de geometrie și două de algebră, adică efortul trebuie să fie echilibrat între cele două mari capitole.

Din aceste motive am separat o pregatire consistenta pentru olimpiada în două module distincte: Algebră și completări în Teoria Numerelor (modulul M2) si Geometria (modulul M3). În cursul de Geometrie am inclus și Combinatorica Geometrică, urmare naturală a lucrurilor ce vor fi nou învățate.

Pentru baza teoretică necesară (lecții de predare a materiei de clasa a VII-a și a noțiunilor teoretice necesare problemelor de olimpiadă) recomandăm programul Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a (M1).

Pentru pregatirea de olimpiada in ariile Algebră și Teoria Numerelor recomandăm programul Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a (M2).

Pentru pregatirea de olimpiada in ariile Geometrie si Combinatorica, recomandăm programul Upper.Math 2021-2022, clasa a VII-a (M3).

Programul în variantele M2 și M3 are și o componentă de competiție, bazată pe punctajul acumulat de participanți din soluțiile trimise la problemele de evaluare și din quiz-uri. După fiecare modul de 6 cursuri, primii 15% din grupa Live, conform punctajului acumulat, primesc voucher de participare gratuită pentru urmatorul modul.

Profesor(i): Lioara Ivanovici

Lioara Ivanovici

Doamna profesor Lioara Ivanovici este co-fondator și Director Excutiv al Fundației Upper Education. Cu o bogată experiență în pregătirea olimpicilor, fiind peste 20 de ani profesor al claselor de olimpici de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, doamna profesor a decis, prin proiectul Upper.School, să se implice în pregătirea și dezvoltarea abilităților matematice ale copiilor cu potențial din întreaga țară. Fondator al concursului Upper.School pentru clasele V-VIII și Upper.School Kids pentru clasele III-IV, coordonator al programului Upper.School for IMC – secțiunea Juniori, fondator al programelor Upper.Math, doamna profesor se implică activ în descoperirea copiilor cu abilități matematice, dezvoltarea pasiunii pentru matematică, prin stilul său unic de predare, și oferă pregatire la nivel de performanță împreună cu echipa sa de profesori de TOP.
Cu un stil de predare structurat și o abordare unică a lecțiilor, făcând din fiecare sesiune de curs o întâlnire memorabilă între lejeritatea explicării noțiunilor abstracte și probleme frumoase, atent selectate, doamna profesor Lioara Ivanovici reușește să transmită elevilor săi pasiunea pentru matematică și plăcerea de a rezolva probleme.
Elevii săi au performanțe remarcabile, câștigând an de an medalii la Olimpiada Națională de Matematică și la Balcaniada de Juniori. În prezent, mulți dintre foștii săi elevi au absolvit sau studiază la universități de prestigiu din întreaga lume: Harvard, Princeton, Oxford, Cambridge, MIT si altele.

Mihaela Berindeanu

Doamna Mihaela Berindeanu este profesor de matematică de peste 35 de ani, a predat în ultimii ani la Colegiul National de Informatică Tudor Vianu din București și este formator la Centrul de excelentă în matematică.
Doamna profesor este autor de culegeri de probleme de olimpiadă și creator de probleme de concurs, colaborator al publicațiilor Gazeta Matematică și RMT din România, Crux Mathematicorum din Canada și Arhimede Mathematical Journal din USA.
Din activitatea sa de creator și propunător de probleme la concursuri naționale și internaționale, o realizare reprezentativă este o problemă a sa inclusă în selecția din Belarus pentru IMO 2019.
Doamna Mihaela Berindeanu iubeste matematica și consideră pregatirea olimpicilor ca fiind cea mai mare onoare și satisfacție a activității sale.

Bogdan Georgescu

Domnul profesor Bogdan Georgescu este profesor la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” și la centrul de excelență din București.
Ca elev, a obținut premii la faza națională a Olimpiadei de Matematică si la diverse concursuri cu participare internațională.
Este creator de probleme și propunător la diverse concursuri și faze ale Olimpiadei de Matematică.
Motto-ul său este : „Prin dezvoltarea unei gândiri analitice, matematica ne va ajuta în viață indiferent de domeniul în care vom alege să activăm.”

Programul include:

  • 33 de sesiuni de curs Live, cu frecvență săptămânală; fiecare sesiune are o durată de 2 ore.
  • Înregistrarile cursurilor și notițele de curs – pentru a revedea oricănd o lecție sau a recupera o lecție la care nu ați putut participa
  • Materiale de studiu și materiale de lucru individual
  • Evaluari și feedback al profesorului
  • Comunicarea online cu profesorul și colegii de curs prin chat-ul programului
  • Sistem de premiere prin vouchere de participare gratuita pentru top 15% din grupa Live, cu evaluare dupa fiecare modul de 6 cursuri – pentru variantele M2 și M3.

Desfășurare

Sesiunile de curs din programele Upper.Math – clasa a VII-a se desfasoara ONLINE, dupa urmatorul program:

  • Upper.Math 2020-2021, clasa a VII-a (M1) – cursurile au loc în zilele de sâmbătă, în intervalul orar 11:30 – 13:30
  • Upper.Math 2020-2021, clasa a VII-a (M2-AM) – cursurile au loc în zilele de miercuri, in intervalul orar 09:00 – 11:00.
  • Upper.Math 2020-2021, clasa a VII-a (M2-PM) – cursurile au loc în zilele de luni, în intervalul orar 18:30 – 20:30

Perioada: 14 septembrie 2021 – 11 iunie 2022.

Cum să te înscrii la curs

Pentru înscriere, creați un cont de ELEV pentru copilul dvs. și un cont de PĂRINTE pentru dvs. pe platforma app.upper.school.
Înscrierea la cursurile LIVE sau abonamentele la Biblioteca digitală Upper.School se fac din contul de PĂRINTE, iar cursurile se accesează din contul de ELEV. Mai multe detalii despre pașii de înscriere găsiți aici.