Cursuri
Profesor:
Valentina Vătășanu
Upper.Ro 2025-2026, clasa a XII-a, BAC
Programul de pregătire se adresează copiilor din clasa a XII-a care doresc să se pregătească pentru examenul de bacalaureat – proba de limba și literatura română.
Descrierea programului
Fiecare copil este valoros prin unicitatea sa și prin aceasta conferă valoare societății, totodată însușirea valorilor societății susține valoarea personalității copilului.
„Cadrul de referință al Curriculumului Național”
Dacă vrei să te simți pregătit cu adevărat pentru Bacalaureat – să înțelegi textele, să știi ce ai de scris și să o faci cu încredere – acest program este exact ce îți trebuie. Nu doar pentru că e bine structurat, ci mai ales pentru că este susținut de doamna profesoară Valentina Vătășanu – un om cu har, cu experiență vastă și cu o pasiune reală pentru limba română și pentru elevi.
Cei care au lucrat cu dânsa spun simplu: „E profesoara care mă face să fiu atentă și să înțeleg, chiar dacă mor de somn. O iubesc pentru că nu ne lasă în pace până când nu se asigură că fiecare a înțeles.” Clară, blândă, dar riguroasă, doamna Vătășanu știe cum să scoată ce e mai bun din fiecare elev, indiferent de nivelul de la care pornește.
Proiectarea activităților didactice este precedată de lectura integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. Activitățile de învățare și strategiile de lucru propuse țin seama de experiența elevilor la această vârstă. În plus, centrarea pe elev, ca subiect al activității instructiv-educative, presupune respectarea unor exigențe ale învățării, precum utilizarea unor metode active care pot contribui la dezvoltarea capacității de comunicare, realizarea unor activități diverse de receptare și producere de mesaje orale și scrise, care să dea posibilitatea tuturor elevilor de a se participa la propria învățare. Totodată, se vizează integrarea, în predare-învățare-evaluare, a elementelor de conținut din cele trei domenii ale disciplinei (lectură, practica rațională și funcțională a limbii, elemente de construcție a comunicării), pentru a le oferi elevilor motivații pentru învățare și un demers coerent integrator al formării capacităților de comunicare.
Prin urmare, studierea limbii române în cadrul acestui program asigură formarea competențelor generale și specifice pentru a obține un rezultat foarte bun fără stres.
Profesor(i): Valentina Vătășanu
Doamna Valentina Vătășanu a absolvit Universitatea București, Facultatea de Litere, specializarea Română – Etnologie și este profesoară de limba română de peste 17 ani. Din 2016 este profesor titular, în urma concursului de titularizare, obținând media 9.92 și primul loc în ierarhia din București. Doamna profesor consideră că în centrul oricărui demers didactic trebuie să fie elevul, care devine un partener în actul educațional. Fiecare ființă este unică și diferită de ceilalți și tocmai de aceea profesorul trebuie să adapteze metodele și stilul de predare în funcție de nevoile fiecărui copil.
Programul include:
- 34 de sesiuni de curs Live, cu frecvență săptămânală; fiecare sesiune are o durată de 2 ore.
- 2 simulări de bacalaureat – proba de limba și literatura română, cu feedback al profesorului.
- Înregistrările cursurilor și notițele de curs – pentru a revedea oricând o lecție sau a recupera o lecție la care nu ați putut participa
- Materiale de studiu și materiale de lucru individual
- Comunicarea online cu profesorul și colegii de curs prin chat-ul programului
Desfășurare
Sesiunile de curs din programul Upper.RO 2025-2026, Pregătire pentru Bacalaureat, clasa a XII-a se desfășoară ONLINE, în zilele de miercuri, în intervalul orar 16:30 – 18:30.
Perioada: 17 septembrie 2025 – 3 iunie 2026.
Înscriere
Poți beneficia de programul Upper.RO 2025-2026, Pregătire pentru Bacalaureat, clasa a XII-a în două variante: Varianta LIVE sau Varianta ÎNREGISTRATĂ.
Varianta LIVE include:
- Participarea la sesiunile de curs LIVE conform calendarului.
- 2 simulări de bacalaureat – proba de limba și literatura română, cu feedback al profesorului.
- Acces la sesiunile de curs înregistrate
- Materiale de curs, materiale de lucru individual (probleme selectate, soluții, teme)
- Comunicare online între participanții din program și profesor pe chat-ul grupului sau pe chat privat cu profesorul
Varianta ÎNREGISTRATĂ a programelor este inclusă în Biblioteca digitală Upper.School (abonamentele Upper.Focus Romana XII sau Upper.Class XII), unde sunt incluse:
- Acces la sesiunile de curs înregistrate
- Materiale de curs si materiale de lucru individual (probleme selectate, soluții, teme)
Cum să te înscrii la curs
Pentru înscriere, creați un cont de ELEV pentru copilul dvs. și un cont de PĂRINTE pentru dvs. pe platforma app.upper.school.
Înscrierea la cursurile LIVE sau abonamentele la Biblioteca digitală Upper.School se fac din contul de PĂRINTE, iar cursurile se accesează din contul de ELEV. Mai multe detalii despre pașii de înscriere găsiți aici.