Cursuri

Profesor:

Alexandra Beldica

Upper.Info 2020-2021, Level H1

Programul de cursuri online de programare se adreseaza copiilor din clasele a IX-a sau a X-a care invata la un liceu cu profil de informatica si care doresc sa isi consolideze notiunile de programare in C++, sa inteleaga gandirea algoritmica si sa exerseze implementarea algoritmilor clasici in probleme atent selectate, astfel incat sa-si poata dezvolta abilitati de programare si gandire structurata aplicata in informatica.

Upper.Info 2020-2021 Level H1

Descrierea programului

Program de pregatire in C++ pentru clasele IX-X

Programul este util copiilor care nu au studiat informatica foarte riguros pana acum si isi doresc sa-si consolideze aceste cunostinte pe viitor, pana la terminarea liceului si ulterior, intr-o facultate de profil informatic. Aplicarea noilor notiuni in programare se va face prin probleme de nivel usor spre mediu, urmand ca nivelul de complexitate sa creasca pe masura ce se dezvolta gandirea algoritmica si se lucreaza individual problemele selectate ca teme, dupa fiecare sesiune de curs.

Fiecare lectie are un suport teoretic, urmat de aplicarea ideilor in diverse probleme. Copiii vor avea de lucrat seturi de probleme ca studiu individual si vor primi feedback continuu pe perioada programului.

Profesor(i): Alexandra Beldica

Alexandra Beldica a fost pasionata de matematica in timpul scolii, participand si avand rezultate foarte bune la concursuri si olimpiade. Dupa finalizarea liceului, Alexandra s-a reorientat catre informatica, urmand cursurile Facultatii de Matematica si Informatica din Bucuresti, specializarea Informatica. A indragit imediat informatica, acesta fiind domeniul in care Alexandra a simtit ca isi poate folosi creativitatea si in acelasi timp teoria care sta la baza algoritmilor.
Dupa facultate, lucrand in domeniul IT, Alexandra a inteles si mai bine complexitatea din spatele unui sistem informatic, generand noi provocari profesionale cu fiecare zi.
Dorinta ei de a impartasi cunostintele cu altii si dragostea pentru copii au determinat-o sa experimenteze activitatea de profesor.
Alexandra este foarte indragita de copii pentru că reușește să le explice notiuni abstracte de informatică prin joaca. Alexandra preda informatica cu implicare, pasiune si dedicare pentru ca iubeste copiii si iubeste informatica.
Din ianuarie 2019, Alexandra sustine cursuri de programare in C++ in cadrul Fundatiei Upper Education.

Programul include:

  • 29 de sesiuni de curs; fiecare sesiune are o durata de 2 ore.
  • Notite de curs, materiale de studiu si materiale de lucru individual
  • Probleme selectate
  • Comunicare online cu profesorul si colegii de curs

Desfășurare

Sesiunile de curs din programul Upper.Info Level H1 se desfasoara ONLINE, in zilele de marti, in intervalul orar 18:00 – 20:00.
Perioada: 29 septembrie 2020 – 8 iunie 2021.

Cum să te înscrii la curs

Pentru înscriere, creați un cont de ELEV pentru copilul dvs. și un cont de PĂRINTE pentru dvs. pe platforma app.upper.school.
Înscrierea la cursurile LIVE sau abonamentele la Biblioteca digitală Upper.School se fac din contul de PĂRINTE, iar cursurile se accesează din contul de ELEV. Mai multe detalii despre pașii de înscriere găsiți aici.