Cursuri

Profesor:

Cristina Frone

Upper.Math 2021-2022, clasa a III-a

În clasa a III-a, programul consolidează informația cunoscută, îmbrăcând-o cu hainele mai sofisticate și mai valoroase ale pasiunii.
Acesta nu este numai un curs de transmitere de informații, ci unul de interacțiune cu știința, de dezvoltare individuală și de pregătire pentru un parcurs de succes al viitorului adolescent.

m3

Descrierea programului

A îndrăzni să călătorești cu mintea este primul semn de încredere în sine. Ceea ce urmează este o construcție arhitectonică individuală care valorifică structura intelectuală personală.
A accesa licee și facultăți de renume este un scop din ce în ce mai prezent în familiile preocupate de evoluția copiilor. Și pentru ca el sa devină realitate, trebuie acționat de la primii pași. Ciclul primar are o importanță majoră în definirea viitorului, el constituind fundația întregului edificiu informațional.
Pornind de la programele școlare în vigoare, Upper Math oferă copiilor posibilitatea de a depași plafonul specific învățământului de mase, de a face performanță și de a străluci.
Programul se adresează elevilor pasionați, competitivi, care caută provocări permanente și au dorința de autodepașire.
Oferta presupune o serie de conținuturi curriculare și extra-curriculare, structurate pe module, cu exerciții și probleme diverse, organizate pe nivele graduale de dificultate, rezolvate în cadrul cursurilor online prin metode atractive, urmate de teste de evaluare la final de modul.

Profesor(i): Cristina Frone

Cristina Frone este profesor la Școala Gimnazială „Pia Bratianu” din București și absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale.

Și-a dorit să fie profesor de când avea 14 ani, inspuirată de învățătoarea sa. Și-a urmat această vocație și a înțeles că performanța presupune extinderea efortului personal înafara clasei. A inițiat cursuri de pregătire a elevilor pentru concursuri, examene de admitere și evaluări naționale, dar și programe de excelență la nivelul învățământului primar.

Interactiunea cu cei mici îi aduce cea mai mare bucurie, pentru că abordarea sa este de a ajunge la sufletul lor, de a-i asculta, de a afla ce le place și ce contează pentru ei. Copiii învață cel mai bine de la cei care le înțeleg emoțiile, iar Cristina știe să îi înțeleagă pe copii și să le transmită încredere și nu doar cunoștințe.

Cristina nu predă matematică, ea îi învață pe copii să-și întindă aripile și să zboare, le dă avânt pentru lucrurile importante pe care le vor face în viață.

Programul include:

  • 33 de sesiuni de curs Live, cu frecvență săptămânală; fiecare sesiune are o durată de 1,5 ore. Prima sesiune de curs este gratuită.
  • Înregistrarile cursurilor și notițele de curs – pentru a revedea oricănd o lecție sau a recupera o lecție la care nu ați putut participa
  • Probleme selectate pentru lucru individual și feedback al profesorului. Evaluări periodice.
  • Comunicarea online cu profesorul și colegii de curs prin chat-ul programului

Desfășurare

Sesiunile de curs din programele Upper.Math – clasa a III-a se desfasoara ONLINE, în zilele de joi, in intervalul orar 17:00 – 18:30.

Perioada: 30 septembrie 2021 – 9 iunie 2022.

Cum să te înscrii la curs

Pentru înscriere, creați un cont de ELEV pentru copilul dvs. și un cont de PĂRINTE pentru dvs. pe platforma app.upper.school.
Înscrierea la cursurile LIVE sau abonamentele la Biblioteca digitală Upper.School se fac din contul de PĂRINTE, iar cursurile se accesează din contul de ELEV. Mai multe detalii despre pașii de înscriere găsiți aici.