Examenul de Evaluare Națională reprezintă unul dintre cele mai importante examene ale elevilor, precum și primul examen cu o miză atât de mare: intrarea la un liceu de prestigiu. Pentru faptul că este un examen cu o puternică încărcătură afectivă, este necesar să știm ca părinți cum am putea să le fim alături în această perioadă și cum să-i îndrumăm spre a se pregăti cu succes pentru ziua examenului. În perioada de pregatire pentru Evaluarea Nationala, elevii trec prin tot soiul de fluctuații. Într-o zi se pot simți încrezători și dornici să învețe, să se pregătească, în altă zi se pot simți epuizați, stresați și lipsiți de motivație. Pentru a putea depăși cu brio această perioadă, dar și pentru a obține note bune la examen, am pregătit un ghid pentru pregătirea copiilor înaintea examenelor naționale, astfel încât pregătirea, dar și experiența examenului în sine să fie una frumoasă.
Odihna, un element de o maximă importanță pentru pregătirea copiilor
Așa cum menționam anterior, un astfel de examen reprezintă un stres major pentru elevi, de aceea este important să îi reamintim copilului că este în regulă să ia pauze dese, să se odihnească și să învețe cu mintea limpede, fără să fie distras. Un program rigid de pregătire va crea un cadru și mai stresant pentru el și îl va face să se gândească permanent la momentul în care se termină orele de studiu. Așadar, discută cu copilul tău și întreabă-l ce fel de program de învățat l-ar ajuta, învață mai bine dimineața? Învață mai bine seara? Ascultă-i nevoile și creeați împreună un program lejer și potrivit pentru el și dorințele lui.
Află ce stil de învățare i se potrivește cel mai bine
Noi oamenii suntem atât de diferiți, iar asta se reflectă și în modul nostru de a învăța. Psihologi și cercetători au analizat îndelung procesul învățării și au observat câteva similitudini pe care le-au încadrat în patru stiluri de învățat: stilul auditiv, stilul vizual, stilul tactil și stilul kinestezic. Stilul auditiv este potrivit pentru elevii care preferă să învețe auzind explicațiile profesorului, repetă cu voce tare atunci când studiază și sunt buni comunicatori. Stilul vizual este caracteristic persoanelor care studiază realizând scheme grafice pe care mai apoi le citesc din nou pentru a fixa informația. Stilul tactil este folosit de elevii care simt că pot învăța mai bine dacă se implică fizic în activitatea de învățare și care sunt buni comunicatori non-verbal. Elevii care adoptă stilul kinestezic sunt acei elevi care învață experimentând, iar pentru ei lipsa activității reprezintă un puternic factor demotivator. Dacă nu știi ce stil de învățare are copilul tău, îi poți da acest test și să descoperiți împreună ce i se potrivește.
Cu o zi înainte de examen, ajută-l să-și limpezească mintea
Dacă procesul de învățare a fost constant, cu o zi înainte de examen lasă-l să se relaxeze. Încurajează-l să lase materialele de studiu deoparte și să iasă la o plimbare, să se vadă cu prietenii sau să facă orice altă activitate i-ar face plăcere. Este foarte important ca în ziua examenului să fie odihnit și să aibă mintea limpede, iar o zi stresantă în care va încerca să fixeze și mai bine informația nu-i va face decât rău, aducându-i un plus de încărcătură afectivă negativă. Așadar, întotdeauna cu o zi înainte de un examen important, este necesar să ne relaxăm, să facem activități care ne aduc liniște și ne iau gândul de la evenimentul din ziua următoare.
Îndrumă-l să se pregătească împreună cu alți elevi
Cu toții știm că lucrurile devin mai ușoare atunci când ai cu cine să-ți împarți ideile. Din acest motiv, un element ce poate adăuga un plus de valoare procesului de învățare este un grup de studiu, coordonat de unul sau mai mulți profesori cu experiență. Și pentru că în această perioadă totul se desfășoară online, este și mai simplu să-l înscrii într-o astfel de comunitate. Upper.School oferă elevilor ce urmează să susțină examenul de Evaluare Națională oportunitatea de a se pregăti împreună cu profesori ce pregătesc elevi olimpici an de an, oportunitatea de a face parte dintr-o comunitate de elevi străluciți și motivați puternic să se autodepășească.
Dacă vrei să-i oferi copilului tău o pregătire suplimentară pentru examenele de Evaluare Națională, îl poți înscrie la cursul nostru, aici.
Mult succes tuturor!