Sunt absolventă a Colegiului Național „Andrei Șaguna” –Brașov și a Facultății de Matematică și Informatică a Universității București, în prezent sunt profesor la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.Sunt redactor la Gazeta Matematică și membru al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Matematică.
Iubesc copiii, iar cei talentați și dornici să învețe matematică îmi aduc mari bucurii. Am paricipat la pregătirea lor pentru concursurile „Viitori Olimpici”, Pro Performanța, Calude,Matemaniada.
Olimpiada de Matematică este cea mai mare provocare pentru copii, este concursul la care își doresc să demonstreze că sunt buni și valoroși. De aceea, pregătirea pentru olimpiadă este activitatea căreia îi dedicăm cu drag cel mai mult timp, atât la Cercul de matematică din școală, cât și la Centrul de Excelență.
Cred că atunci când pasiunea, talentul și bucuria se îmbină armonios , ceea ce facem ne iese cel mai bine, iar matematica nu este o excepție de la această regulă!