Lioara Ivanovici, Profesor Matematică

Doamna profesor Lioara Ivanovici este co-fondator și Director Executiv al Fundației Upper Education. Cu o bogată experiență în pregătirea olimpicilor, fiind peste 25 de ani profesor al claselor de olimpici de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, doamna profesor a decis, prin proiectul Upper.School, să se implice în pregătirea și dezvoltarea abilităților matematice ale copiilor cu potențial din întreaga țară. Fondator al concursului Upper.School pentru clasele V-VIII și Upper.School Kids pentru clasele III-IV, coordonator al programului HiPerMath – secțiunea Juniori, fondator al programelor Upper.Math, doamna profesor se implică activ în descoperirea copiilor cu abilități matematice, dezvoltarea pasiunii pentru matematică, prin stilul său unic de predare, și oferă pregătire la nivel de performanță împreună cu echipa sa de profesori de TOP.
Cu un stil de predare structurat și o abordare unică a lecțiilor, făcând din fiecare sesiune de curs o întâlnire memorabilă între lejeritatea explicării noțiunilor abstracte și probleme frumoase, atent selectate, doamna profesor Lioara Ivanovici reușește să transmită elevilor săi pasiunea pentru matematică și plăcerea de a rezolva probleme.
Elevii săi au performanțe remarcabile, câștigând an de an medalii la Olimpiada Națională de Matematică și la Balcaniada de Juniori. În prezent, mulți dintre foștii săi elevi au absolvit sau studiază la universități de prestigiu din întreaga lume: Harvard, Princeton, Oxford, Cambridge, MIT, Stanford și altele.

Secretul doamnei profesor este, pe lângă pasiunea pentru matematică pe care o transmite elevilor săi, modul interactiv de predare a matematicii și ușurința prin care reușește să cultive elevilor motivația de a fi campioni.

Educația de performanță implică un mod de predare structurat, talent, dedicare și o aptitudine deosebită de a forma caractere puternice și mentalitate de campioni. Performanța se obține cu foarte multă muncă, iar a insufla copiilor cu vârste de 10-14 ani o astfel de determinare și motivație necesită pasiune, dragoste pentru copii și talent. Talent în a descoperi potențialul fiecăruia, talent în a-i provoca pe copii să-și dorească să fie mai buni, talent în a-i motiva pe copii să-și dorească să devină campioni.

În anii 2021, 2023 și 2024 – 5 din cei 6 juniori care au reprezentat România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO) s-au pregătit prin programul HiPerMath, coordonat de doamna profesor Ivanovici. În anul 2022, toți cei 6 elevi din lotul României de juniori s-au pregătit prin acest program.

În perioada 2009 – 2021, elevii săi au obținut 58 de medalii de aur, 59 de medalii de argint și 39 de medalii de bronz la Olimpiada națională de Matematică și 59 de calificări în lotul extins. Elevii doamnei Ivanovici au obținut în perioada 2009 – 2020, 9 medalii de aur, 10 medalii de argint și 2 medalii de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO).

Doamna profesor Lioara Ivanovici ghidează cu succes pașii tinerilor prin cursurile de matematică de pe platformă, dar mai ales completează această pregătire de elită prin programele speciale pentru olimpici.

 

3_prof-lioara-ivanovici

Experienta academica

Cu o carieră de peste 25 de ani dedicată pregătirii claselor de olimpici din cadrul Liceului Teoretic Internațional de Informatică București, doamna profesor a obținut rezultate remarcabile la nivel național și internațional. În perioada 2009–2021, elevii săi au câștigat la Olimpiada Națională de Matematică 58 de medalii de aur, 59 de medalii de argint, 39 de medalii de bronz și au obținut 59 de calificări în lotul extins. De asemenea, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO), palmaresul elevilor săi în intervalul 2009–2020 include 9 medalii de aur, 10 medalii de argint și 2 medalii de bronz. Datorită acestei educații de performanță, mulți dintre foștii săi elevi studiază sau au absolvit universități de prestigiu din întreaga lume, precum Harvard, Princeton, Oxford, Cambridge, MIT și Stanford.

Parcurs profesional in echipa Upper School

În calitate de co-fondator și Director Executiv al Fundației Upper Education, doamna profesor s-a implicat activ în descoperirea și dezvoltarea abilităților matematice ale copiilor cu potențial din întreaga țară. Din această poziție, a fondat concursurile naționale Upper.School (pentru clasele V-VIII) și Upper.School Kids (pentru clasele III-IV), alături de programele de instruire Upper.Math. Totodată, coordonează programul de elită HiPerMath (secțiunea Juniori), o inițiativă prin care oferă pregătire la nivel de performanță; sub îndrumarea sa, în anul 2022, toți cei 6 elevi din lotul României de juniori s-au antrenat prin acest program, performanță replicată în anii 2021, 2023 și 2024 în proporție de 5 din cei 6 olimpici selectați pentru JBMO.
Aducem impreună, online, profesori de excepție și copii care pot și vor mai mult.

Rezultatul îl intuiți: performanță, încredere, căi deschise spre un viitor strălucit!

Cursuri educationale online pentru elevi - Upper School