Simona Sârbu

Sunt profesor de limba și literatura română și de limba franceză, cu o experiență de 16 ani în învățământ și gradul didactic II. De-a lungul parcursului meu profesional, am participat constant la cursuri de formare, simpozioane și conferințe în domeniul limbii și literaturii române și al limbii franceze, preocuparea pentru dezvoltarea continuă fiind o constantă a activității mele.

Cred într-o predare centrată pe elev, adaptată nevoilor și potențialului fiecăruia. Îmi doresc ca orele mele să fie atractive, interactive și să vină în întâmpinarea intereselor elevilor, astfel încât aceștia să își descopere abilitățile, să capete încredere în propriile forțe și să evolueze.

Pasiunea pentru limba română, pentru literatura română și pentru frumusețea și corectitudinea exprimării o transmit cu entuziasm elevilor mei. Rezultatele obținute de aceștia – premii la concursuri și olimpiade școlare, precum și rezultate foarte bune la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat – reflectă atât munca lor susținută, cât și implicarea mea constantă în actul educațional.

Mă definesc prin spirit comunicativ, deschidere, profesionalism și dorința de a contribui la formarea unor tineri echilibrați, competenți și încrezători în propriile capacități.

Aducem impreună, online, profesori de excepție și copii care pot și vor mai mult.

Rezultatul îl intuiți: performanță, încredere, căi deschise spre un viitor strălucit!