Interviu cu Lioara Ivanovici

1. Care este climatul educațional și competițional, la ciclul gimnazial, care a determinat lansarea programului gratuit de pregătire online, prin platforma upper.school, a copiilor care vor să ajungă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori? Care este problema pe care o rezolvați astfel?

Când discutăm despre Olimpiada Balcanică de Matematică, discutăm deja despre performanță culturală, iar aceasta este rezultatul unei dinamici a cunoașterii ce implică un lung proces de șlefuire a minții, a viziunii. Programul oferit de Fundația Upper Education pentru pregătirea copiilor care aspiră la olimpiada de matematică oferă ceea ce ar fi trebuit să existe în România de foarte mulți ani, implicând conceptul de performanță. Teoretic, selecția lotului reprezentativ la orice competiție internațională implică toți indivizii dornici să participe. Practic, din nefericire, lucrurile nu prea stau astfel, nu toți au acces la aceleași condiții de pregătire (repartiția geografică, absența mentoratului, divergența aspirațiilor din colectiv).

Pregătirea unui performer nu este standardizată, iar aici se disting câteva scenarii: fie ai norocul să faci parte dintr-o școală în care există un program structurat, coerent, sistematizat și astfel, itemii sunt parcurși în ordinea logică (iar aceste școli construiesc tabloul primilor clasați la olimpiada națională), fie ai șansa să întâlnești un profesor pasionat, asumat, cu natură stabilizată și stabilizatoare ce deschide orizonturile erudiției matematice, poziționează corect întrebările și edifică nelămuriri și care muncește peste numărul de ore prevăzut de planul cadru (vorbim despre cercurile de matematică, dar cunosc situații în care unii își transformă sufrageria în sală de clasă din dorința genuină de a oferi cât mai mult suport informațional elevilor).

Un rol important revine și familiei, care găsește soluții, alternative și aici este vorba despre meditații, ore peste ore, școală după școală, pregătire frustrată de ”sentimentul aulic” (citându-l pe regretatul matematician Constantin Tănăsescu).

Nu sunt foarte mulți, pentru că vorbim despre copii de 13-15 ani, care sunt autodidacți, curioși și care caută cumva să găsească limita superioară a matematicii.

În același timp, pregătirea pentru competițiile internaționale este una de înaltă clasă și este dificil de accesat. Olimpiada nu este doar competiția elevilor, ci este una, oarecum globală, și a școlilor din care fac parte, a profesorilor care îi pregătesc, ceea ce face și mai dificilă „adunarea forțelor” pentru a oferi acces nediscriminatoriu la un program corect.

În anul 2014 Domnul Profesor Andrei Eckstein a creat un program de pregătire pentru JBMO prin intermediul site-ului https://pregatirematematicaolimpiadejuniori.wordpress.com/ și a adus o gură de aer proaspăt iubitorilor acestei competiții.

Violonistul care ridică în picioare sala interpretând Paganini are în spate o viață de muncă. Tot astfel, calificarea în lotul reprezentativ al României nu se obține în câteva săptămâni de antrenament, ea are în vedere un alt tip de creator, de “violinist”, al minții, un antrenor cultural ce luptă pentru ieșirea elevului din minorat spre majoratul rațiunii, care-și asumă rolul de interlocutor inspirațional pentru elev predându-i finețea minții, discernământul matematic și aplicând de multe ori maieutica socratică, a acelui “nu știu” transfigurat în timp în “știu”.

Asta lipsea: un program de pregătire permanent și accesibil tuturor.

2. Cum arată, astăzi, profilul olimpicului român la matematică și care sunt elementele fundamental diferite față de “portretul robot” al performerului în matematică în școala de acum 20 de ani? Cât timp și cum se pregătește, în medie, un elev care se califică la Balcaniadă?

Matematica e veche de mii de ani. Sunt aceeași oameni care se ocupă cu asta: inteligenți, curioși, pasionați, pentru care nu e un sacrificiu să înveți matematica. Nu cred că există diferențe majore. Se poate (e opinia mea) ca cei de azi să tindă spre unispecializare, prin alegerea materiilor de studiu care  prezintă interes pentru ei și cele necesare promovării examenelor.

E drept, nivelul de dificultate al problemelor pe care le au de rezolvat a crescut ca rezultat al măririi auditoriului. Dacă acum 20 de ani găseai cu greu materiale și cărți, acum există un exces de informație. Multe dintre probleme nu se mai adresează doar noeticului, tolba de informații poate face diferența între locurile 6 și 7, între a fi sau a nu fi in lotul de juniori.

Nu știu cât timp se pregătește un copil care se califică la Balcaniadă, pe mulți dintre ei nu îi cunosc personal. Știu doar că elevii pregătiți de mine lucrează aproape zilnic, unii 4 ore, alții 10, mai intens în preajma examenelor, nu există un stereotip.

3. Ca antrenor de olimpici, cum generați și mențineți motivația copiilor de a câștiga?

E prea mult spus „ antrenor de olimpici „ .

Depinde ce înțelegem prin „câștig”: o medalie sau un om complet, crearea unui raport de armonie între cunoașterea luciferică a lumii și cea rațională, paradisiacă, necesară unei juste ancorări în concret.

Când alegi să fii părtaș la formarea unui individ cred că ar trebui să urmărești rezultatul final. Este greșit să urmărești doar rezultate imediate. Fiecare se dezvoltă în ritmul propriu. Faptul că nu a obținut o performanță mult visată (poate nu de copil, ci de părinți), că alții din clasa lui pot, iar el nu poate acum, că alții vor, dar el nu vrea, toate acestea nu înseamnă ca e o cauză pierdută, că nu va avea succes, nici vorbă.

Să îi spunem Ionel. Băiat foarte inteligent, timp de patru ani s-a distrat, era foarte fericit în clasă, la școală; de lucrat la matematică… mai greu, mai puțin, prin urmare nici rezultatele nu au venit. Frustrat de insucces, realizând, în sfârșit prin clasa a VIII-a lacunele acumulate și diferențele dintre el și colegii lui, a ales să se reorienteze, și-a ales o altă știință din aria STEM cu mai multă legătură cu ceea ce voia să studieze la facultate. Nu i-a fost ușor, ambițios, a strâns mult din dinți, dar a ÎNFLORIT. Chiar din clasa a IX-a a urcat pe podium, iar acum este unul dintre cei mai buni din Europa în ceea ce a ales să studieze. Îmi spune des că a învățat de la mine nu doar matematică, ci și cum trebuie să arate un program de pregătire. E primul de care mi-am amintit.

Fiecare trebuie să primească cam cât poate să ducă; dacă primește prea mult, la un moment dat renunță. Înțelegerea corectă și completă a conținuturilor venită și din maniera de predare, act alocat exclusiv profesorului, are ca urmare firească plăcerea de a lucra. Apoi vin și rezultatele.

Le vorbesc destul de mult copiilor despre cât ar trebui să fie de recunoscători că trăiesc în aceste timpuri, despre șansele de învățare incredibile (pe care noi nu le-am avut), existența atâtor tehnologii, despre norocul de a fi oameni internaționali, conectabili la orice meridian. Le mai amintesc și despre vremurile grele, despre epidemii (fără a deveni invazivă, sunt mici și sufletul lor nu tolerează emoțiile negative), despre cât este de bine că există tratamente, vaccinuri care au fost descoperite de …ghici cine? Alți oameni au ales să studieze, să cerceteze, au îndrăznit să aibă vise care păreau irealizabile. Voi, de ce nu?

Foarte importantă este și apartenența la un grup (clasă) omogen. Dacă tuturor le este greu, parcă nu mai este la fel de greu.

4. Din experiența de până acum, cine sunt – în majoritate – campionii: copii cu o inteligență nativă excepțională sau copii mai degrabă cu o reziliență excepțională? Cum se construiește aceasta din urmă?

Inteligența nu înseamnă să nu faci greșeli, ci să vezi repede cum poți să le îndrepți- Berlot Brecht- .

Inteligenți nativi sunt cu siguranță. În 2011 unul dintre componenții lotului care a reprezentat România la Olimpiada Internațională de Matematică din Germania mi-a spus o poveste (se poate să fie chiar o poveste). În acel an, în China, după destul de multe baraje erau mulți încă pe primele locuri cu punctaje egale și nu se finaliza procesul de selecție a lotului. Prin urmare, fără a-i anunța în prealabil, i-au trezit într-o noapte la ora 03.00 și i-au dus la baraj. În urma acestui tur de forță experimental au stabilit care sunt primii șase. Care ar fi concluzia? Reziliența a fost determinatorie. Dar vorbim despre China care are o cu totul altă bază de selecție.

Revenind la selecția lotului în România, de regulă există unii care se distanțează net de restul lotului (mă refer la punctajul acumulat în baraje), iar următorii 5-8 au punctaje apropiate. Cazuistica e ceva mai diversificată: robustețea fizică și psihică, starea generală din acea zi (copiii spun zile bune sau zile proaste) , chimia cu subiectele propuse …..

Până acum 8 ani, de prin noiembrie până în martie mergeam aproape în fiecare week-end cu copiii la concursuri: Galați, Slatina, Călărași, Râmnicu Vâlcea ….. și greșeau. Mult. Și cei mai buni dintre ei. Dar învățau. Învățau să nu greșească, cum să redacteze, ce nu trebuie să omită, învățau să își asume eșecul și să ridice fruntea, învățau să nu le mai fie teamă de concurență.

Acum nu prea mai există concursuri de matematică, prin urmare nici „teren de antrenament”.

5. Aveți elevi care și-au continuat studiile la Harvard, Princeton, Oxford sau Cambridge. Care a fost, în cazul lor, mecanismul: s-au pregătit de mici pentru studiu în afară sau au luat decizia de a pleca în ultimele clase de liceu?

Decizia de a continua studiile în afara țării este urmarea firească a pregătirii și rezultatelor obținute. Decizia vine prin liceu, dar există un curent ascendent, iar interesul apare și la copiii mici tot mai des. Pregătirea pentru admiterea la Universități de top este continuă. Rezultatele academice se obțin în timp, iar examenele specifice (SAT, TOEFL) se susțin în clasa a XI-a, cel mai târziu în prima parte a clasei a XII-a.

6. Cum anume predați matematica, astfel încât să le stimulați copiilor pasiunea și curiozitatea?

Prin joacă. Dirijarea învățării înspre descoperire este net superioară expunerii anoste și lipsită de adrenalină, de co-participare.

La vârsta de 12-13 ani, dincolo de unele ameliorări locale, se produce o ruptură între copii și matematică, iar cei mai mulți o percep ca pe o pedeapsă. Eu cred că de cele mai multe ori se întâmplă asta pentru că ei nu mai înțeleg, noțiunile sunt prea abstractizate, insuficient explicate și exemplificate. Matematica nu este despre formule, teoreme, rezultate fără aplicabilitate, ci despre raționament, despre adevăr fără echivoc, despre justificări și exemplificări. Fiecare afirmație trebuie demonstrată și explicată până la ochii mari, plini de uimire, respirația tăiată și finalul …. „Aaaa!!! Asta era … Ce simplu!” E o condiție sine-qua-non.

Arta de a rezolva probleme nu se dobândește prin efort direct proporțional cu numărul de culegeri lucrate, cu numărul de meditatori sau cercuri pe care le frecventează, altfel poate să apară suprasaturația. Dirijarea acestuia este sarcina exclusivă a dascălului. Sunt de acord cu inexistența profesorului ideal, acesta fiind transuman, irealizabil în concretețea cotidianului, însă poate fi atins profesorul bun care livrează suficientă materie umană pentru a fi admirat, cum apreciază undeva Andrei Pleșu. Ați auzit de multe ori de expresia „a învățat de dragul profesorului”. Acest “drag” are mai multe componente: să le asculți întrebările, iar răspunsul să îi lumineze fără echivoc. Să fie încurajați să pună întrebări și să aibă încredere să o facă. Să fie educați în a-și susține punctul de vedere, să fie invitați la o ieșire temporală, la o dezopacizare a contingentului care devine astfel viu și purtător de sens, la tălmăcirea lumii cu gândul propriu, matematica fiind efectul nevoii de a pricepe, corelativ al interogativității, și este, până la urmă, un instrument existențial pentru o armonizare a lumii la sine și a sinelui la lume.

Pentru acești copii îndrăgostiți de matematică, treptat ea devine o altă formă de a fi, de a se raporta la ei și de a-și crea contur și, de ce nu, de a avea rost.

Temele pentru acasă sunt pentru copii, nu pentru părinții acestora. Rolul temei este de aplicare, de exersare a conținuturilor parcurse la școală, nu au de ce să fie chinuitoare. Copiii au nevoie de joacă, nu doar de scaunul de la birou și odată ce capătă încredere în ei își măresc singuri volumul de muncă. Nu trebuie impus, acel „pofta vine mâncând” este prost înțeles de cele mai multe ori.

7. Suntem într-o perioadă excepțională pentru învățământul românesc, care trece printr-o mobilizare de a adopta soluții digitale, fără precedent. Ce le puteți spune profesorilor care acum își caută surse și modele pentru un alt tip de predare. Ce funcționează, care sunt elementele esențiale de care trebuie să țină cont, în predarea digitală?

Eu am avut norocul de a colabora în Fundația Upper Education cu echipa de dezvoltare, care a modelat funcționalitățile platformei upper.school asa cum am simțit ca e nevoie pentru o lecție de calitate.

Sigur că există multe soluții de comunicare online, dar învățarea înseamnă mai mult decât a comunica audio, video sau a trimite teme copiilor. Învățarea este un proces complex, o înlănțuire a ideilor în care, ca profesor, trebuie să te asiguri că nu pierzi pe nimeni pe drum. Tehnologia ajută să transmiți informație, iar informația trebuie sa fie interesantă și de calitate, dar, ca și in clasă, dacă nu te asiguri că primești inapoi feedback, procesul de învățare se „rupe” undeva. Iar acest feedback trebuie să-l ai constant. Și pentru un profesor, cel mai important feedback sunt ochii copiilor.

Este deasemenea foarte importantă atmosfera pe care o creezi pentru ca ei să se simtă confortabil in a participa, a se deschide, a-și spune ideile. Pentru că în matematică lucrăm cu idei. Cel mai interesant proces de învățare se întâmplă atunci când copiii sunt stimulați pentru a avea idei. Dacă nu reușești să creezi cadrul pentru ca ei să-și descopere singuri ideile și să aibă curajul să le spună, atunci nu este învățare, este doar transfer de informații. Iar copiii nu doar de informații au nevoie, oricât de bine selectate și de bună calitate ar fi.

Platforma upper.school a fost gândită să înglobeze cam toate funcționalitățile necesare creării efectului de „fiecare acasă, dar e ca în clasă”. Sau oriunde, nu neapărat în clasă. Putem fi în week-end la bunici sau la munte și poate nu doar ca în clasă, ci mai bine. Au fost discuții lungi, forma gândită inițial s-a modificat destul de mult și cred că este exact ce trebuie.

Un element important este tabla colaborativa, implementata prin intermediul tabletei si pixului electronic. Ecranul tabletei ca spatiu de lucru este vizualizat în timp real de copii. Același tip de echipament, utilizat de copil, permite scrierea pe același spațiu de lucru (echivalentul digital al clasicului „ieșit la tablă”) sau scrierea pe spațiul de lucru individual (echivalentul digital al clasicului „rezolvați urmatoarea problemă în caiet”), cu vizualizarea în timp real de către profesor a ideilor și soluțiilor copiilor.

Un alt element important este faptul că după fiecare lecție, copiilor le rămăn notițele de curs și pot revedea înregistrarea cursului sincronizată cu scrierea pe tabla colaborativă.

Fiecare lecție are suport de curs si evaluare. Din problemele selectate pentru a lucra fiecare individual, copiii trimit soluțiile lor iar profesorul le dă feedback, tot acest proces fiind integrat in platformă. Recent s-au introdus și quiz-uri in lecții. Astfel, în timpul lecției, copiii au un scurt quiz, pentru a-și fixa noțiunile noi și pentru a identifica zonele neclare.

Sigur, toate aceste instrumente de creare a unei lecții ajută, iar pentru copii sunt distractive, ei fiind adepții tehnologiei, dar cred că cel mai important lucru este comunicarea vizuală cu copiii.

Eu tot spuneam că vreau să îi văd pe toți pe un perete. Fără a le vedea ochii mi-ar fi fost imposibil să primesc feedback despre nivelul lor de înțelegere. Și asa se desfasoara acum lectiile. Ii vad pe toti, le prind privirile, reacțiile, ezitările, întrebările nespuse sau acel „Aha! M-am prins…”

8. Care sunt greșelile cele mai frecvente pe care le poate face un cadru didactic care acum începe activitatea online?

Nu am o experiență în predarea online care ar putea să mă recomande ca formator în această privință. Din octombrie 2019 am început să țin lecții online de două ori pe săptămână. Ce am observat că încep să greșesc: am uneori tendința de a transforma dialogul în expunere și cred că apare din lehamitea de „ai uitat să îți deschizi microfonul/închide microfonul”. Îi „scot” mai rar la tablă pentru că nu au toți tabletă sau pencil, sau este descărcat, sau nu sunt acasă și au uitat să îl ia. Mai uit să luăm pauză, iar la sfârșitul orelor sunt foarte obosită. Activitatea în mediul online este mult mai solicitantă și ar fi bine ca programul să nu fie foarte încărcat. Sunt astfel de părere că abilitatea folosirii resurselor predării online este insuficientă, prin pierderea factorului uman din relația mentor-învățăcel. A educa înseamnă, până la urmă, a da ritm, iar acesta nu poate fi dat de spațialitatea virtuală a imaginii și a nonprezenței emoționate, sau printr-o preluare pasivă și neparticipativă a informațiilor.

9. Cum ați ales mentorii pe care i-ați implicat în programul de pregătire online lansat de Fundația Upper Education?

Programul de pregătire pentru JBMO din cadrul proiectului upper.school a adunat copii din toată țara într-un singur loc. Cui ne adresăm, știam. Cum, începeam să conturăm. Cu cine, a venit ca răspuns la întrebarea „Ce creăm?”: punți, între cei care vor să învețe, dinspre cei care pot să formeze către cei deschiși la asta, punți dinspre cei care au întrebări către cei care pot oferi răspunsuri. Material există oriunde, dar formarea este net superioară informării. Am invitat profesori cu experiență și am fost bucuroși să primim acceptul lor, foști olimpici internaționali care pot fi un model pentru că rezultatele lor îi recomandă (o elevă care face parte din acest program spunea că își dorește ca, la un moment dat, să devină și ea mentor în cadrul programelor upper.school). Am avut emoții mari, nu știam dacă vom reuși să formăm o echipă, dar acestea au dispărut rapid. Cei mai mulți au fost foarte încântați de la primele idei pe care le prezentăm (iar cele mai multe discuții au fost la telefon sau pe e-mail pentru că ei nu locuiesc în România) și ni s-au alăturat cu bucurie. Suntem foarte mândri de fiecare dintre ei și de fiecare lecție. Unii au refuzat, dar nu pentru că nu le-a plăcut ideea, ci pentru că activitatea lor este foarte încărcată. Noi credem că vom găsi punți de colaborare cu mulți dintre ei prin alte proiecte marca Upper.

10. Care este efectul pe care îl estimați?

O școală “a la Păltiniș”, cu atribute precum transparență, accesibilitate, scop comun, conturarea unor viitori locuitori ai cetății, adecvați la esențele logice și pure ale lumii, cu simțul libertății, oameni care “gândesc cu rost”.

11. Care este pasul următor pe care îl aveți în vedere? A generat programul din acest an provocări pe care vă gândiți să le tratați într-un program de follow up?

Înființarea Fundației a avut drept premisă necesarul de dezvoltare a procesului de cuprindere a minții a iubitorilor de știință. Traiectoria și strategiile au prins contur din scopurile vizate: șanse realiste de învățare și deopotrivă egale.

Programul de pregatire pentru juniori nu s-a dorit niciodată a fi unul episodic, nu a fost gândit pentru un an.

Ne dorim crearea unei comunități elitiste, Comunitatea Upper, un loc al întâlnirilor, al împărtășirilor de viziuni, un loc de acumulare sau completare a experienței academice. Am vrea să conturăm un mediu cultural care să depășească formatul limitativ clasic, să aducă libertate de gândire, perspective ideatice greu de atins, altfel, în cadrul educațional tradițional. Ne dorim programe altfel pliate elevilor, programe integratoare informațional prin prezența mentorilor nu cu mult mai mari față de ei ( foștii olimpici , acum studenți, doctoranzi), mentori care stăpânesc înalte niveluri de specializare, spirit pedagogic și uman, constituindu-se astfel în surse motivaționale pentru copii, posibil să reușească adevărate mutații de viziune. Ar putea fi o sursă de sculptare a propriilor ambiții, o bază inspirațională .

Lucrăm la noi proiecte, cum ar fi Școala de vară sau Upper.Math (un concept de program de învățare combinat cu provocări și competiție virtuală), ne dorim foarte mult să îl continuăm pe acesta și să oferim altele în care mentori de înaltă ținută ar putea dirija spiritual copii doritori de a afla.

12. Pentru părinți, cum pot să-i apropie pe copii de matematică, în forma ei incipientă, vorbind despre copii de vârsta grădiniței?

Vi-l puteți imagina pe Pavarotti ca prim balerin al Teatrului din Moscova? Eu cred ca fiecare este cu ”datul” lui.

Important este să încerci să descoperi talentele, valorile native ale copilului tău, nu să îl forțezi înspre ceva ce nu l-ar face fericit. La vârsta grădiniței copiii se joacă, învață să vorbească, învață despre viața din care fac parte, nu rezolvă ecuații sau probleme de geometrie. Învață să numere: o mamă, doi părinți, trei lumânări pe un tort aniversar, patru bunici. Și apoi să adune, să acumuleze. Fiecare are un ritm personal de dezvoltare care nu trebuie accelerat prin constrângeri sau pedepse. Nu înțeleg această alergătură de la un cerc la altul, de la un meditator la altul (iar aici vorbesc despre copii de clasele a III-a, a IV-a). Învață în avans materie, fără să o fi înțeles pe cea specifică clasei lor, acumulează lacune, neînțelegere, învață pe de rost algoritmi și mecanisme, iar de aici urmează frustrarea, demotivarea și renunțarea. Susțin ferm faptul că un copil nu are capacitatea de a lua decizii în legătură cu propria viață, asta e sarcina familiei în bună corelare cu normele sociale. A le forma cultul muncii nu înseamnă a-i alerga de la o matematică superficial înțeleasă la o alta care devine și mai neînțeleasă. Cred că prin asocierea elementelor mediului extern cu cifre, cu magia lor, cu capacitatea acestora de ordonare a vieții însăși și implicit a sa, se poate trezi un interes natural și necoercitiv față de acest domeniu. Libertatea unui copil trebuie dirijată, corijată, susținută în primul rând afectiv, perspectiva matematicii ar trebui să aibă dimensiune ludică. La sfârșitul unui asemenea demers rațional-ficțional cred că apare îndrăgostirea sau acel drag de matematică.