Trecerea bruscă de la școala fizică la școala online a reprezentat pentru fiecare elev, profesor sau părinte o adevărată provocare. Odată cu ea, au venit la pachet necesitatea reorganizării spațiului de locuit, schimbarea abordării copiilor cu privire la învățare, dar și modificarea stilului de predare al profesorilor. De la managementul timpului, până la managementul spațiului și chiar al emoțiilor, pentru fiecare dintre noi a fost o perioadă de tranziție, de acomodare și de practicare a flexibilității. Mai mult de atât, conform unor cercetări recente, noua generație petrece în medie nouă ore pe zi în fața micilor și marilor ecrane. Iată-ne astăzi ajunși într-un punct în care avem nevoie de sfaturi și practici demne de urmat care să ne îndrume spre a sprijini cât mai bine copiii să-și mărească performanțele, chiar și atunci când, atât școala, cât și viața personală se desfășoară în mediul online.
Un spațiu bine organizat înseamnă mai multă concentrare
Școala online ne-a luat prin surprindere pe mulți dintre noi, luând totodată prin surprindere și locuințele noastre care nu au fost neapărat gândite pentru o astfel de situație. Așadar, ne vedem puși în fața faptului împlinit: trebuie să amenajăm un spatiu pentru cursuri online, un spațiu care să-i reamintească copilului de școală, unde să se poată concentra, să poată fi creativ și să se simtă confortabil. Dar cum facem acest lucru?
- Achiziționează o tablă de scris pe care să o pui pe perete, sau vopsește o bucată din perete cu vopsea de tip tablă de scris. O tablă pe care va putea să scrie îi va reaminti de școală și îl va ajuta pe cel mic să se organizeze mai bine în ceea ce are de făcut
- Creează un spațiu dedicat rechizitelor. Ca un centru de comandă. Este important ca toate lucrurile să fie în același loc pentru a le putea găsi ușor în fiecare dimineață și pentru a nu încărca prea mult spațiul de lucru. Fie că vorbim despre o etajeră, fie că vorbim despre un coș de depozitare, păstrarea lucrurilor în ordine îl va ajuta pe copil să nu fie distras de dezordine.
- Dă un refresh rechizitelor. Copiii adoră să primească rechizite noi, de la creioane, la markere, penare și caiete, un refresh al rechizitelor s-ar putea să ofere copilului exact acea motivație de care avea nevoie pentru a se apuca de teme după terminarea cursurilor.
Un program bine definit îi ajută să rămână concentrați
Pentru elevi, această schimbare nu înseamnă doar scutirea drumului până la școală și înapoi. Copiii au pierdut „materia lor preferată” – pauzele care nu se mai desfășoară așa cum au fost obișnuiți, iar socializarea dintre ei și colegi a devenit din ce în ce mai îngreunată. Din acest motiv, este important să-i îndrumăm pe cei mici să aibă un program bine definit și după terminarea cursurilor să se bucure de pauze așa cum o făceau și în timpul școlii fizice: să se ridice de la calculator, să facă o plimbare prin casă sau afară, dacă este permis sau să ia o gustare. Păstrarea programului în aceiași parametri în care se afla înainte de mutarea orelor în online îi va ajuta să mențină ritmul cu care au fost obișnuiți și să rămână activi și motivați.
Oferă-le activități extrașcolare
Odată cu venirea pandemiei, activitățile extrașcolare au început să devină din ce în ce mai absente pentru copii. Este un fapt bine cunoscut că pentru o dezvoltare armonioasă, copiii au nevoie să fie implicați în cât mai multe activități care să le inspire curiozitate și să le țină mintea activă, dar care să le aducă și beneficii imediate, cum ar fi recunoașterea, aprecierea și sentimentul de apartenență la un grup.
Într-o eră în care totul se desfășoară rapid și totul se bazează pe tehnologie, pasiunile copiilor noștri ar putea fi diferite de ceea ce ne imaginăm noi. De la programare până la graphic design, una dintre provocările principale pentru părintele unui copil din generația Z este acomodarea cu ideea că majoritatea pasiunilor lui se vor desfășura tot în mediul online.
Astfel, o modalitate prin care ne putem asigura că cei mici au parte de activități extrașcolare care să-i mențină activi în această perioadă este să-i înscriem la cursuri online din domenii care îi pasionează. Astfel, se vor putea dezvolta într-o zonă dorită de ei, vor putea socializa cu alți copii pasionați de același domeniu și își vor ocupa timpul constructiv, dar și distractiv.
Te invităm să descoperi secțiunea de cursuri Upper.School aici și să vezi ce cursuri online ar putea fi potrivite pentru copilul tău pasionat de științele exacte.