Școala de vară
Școala de vară 2023 – viitoarea clasă a VII-a
Descrierea programului
Matematică
Scopul programului este de a asigura introducerea noțiunilor noi care apar în clasa a VII-a, în special a noțiunilor care apar în programa de olimpiadă, dar în programa școlară nu sunt predate sau sunt predate mai târziu. Elevii se pot pregăti prin aceste lecții de vacanță pentru viitoarea clasă a VII-a.
Nivelul cursului este mediu – avansat.
Programul pune accent pe geometrie, având în vedere că la olimpiadă sunt date de obicei 2 probleme de geometrie din cele 4, iar din algebră se vor preda și noțiuni care nu există în programa școlară, dar sunt în programa etapei județene a olimpiadei. Prin participarea la acest program se va asigura un bun start al materiei, cu introducerea în problemistica de olimpiadă, astfel încat un elev care își dorește să performeze la olimpiadă să aibă de la începutul clasei a VII-a înțelegerea conținuturilor noi, pentru ca, pâna la etapa judeteană, prin antrenament constant, să poată deveni un bun rezolvitor de probleme.
Programul începe cu un test inițial de evaluare și se finalizează cu un alt test de evaluare. Fiecare lecție are un suport teoretic, urmat de aplicarea ideilor în diverse probleme. Seminariile de rezolvare a problemelor din temă au drept scop clarificarea a ce nu s-a înțeles prin discutarea problemelor propuse ca teme individuale, iar testele rapide din timpul cursurilor au drept scop fixarea noțiunilor învățate.
Programul include și un concurs pe echipe. Experiența din concursul pe echipe de anii trecuți a fost foarte apreciată de copii. Copiii experimentează colaborarea ca echipă pentru rezolvarea provocărilor (care sunt, desigur, de matematică), se cunosc, comunică și învață unii de la alții prin această experiență. Iar la sfârșit, premiile pentru echipele câștigătoare vor fi, suntem siguri, foarte apreciate.
Programul include
- Test de evaluare inițială. Părintele va primi un raport detaliat al competențelor evaluate.
- 16 sesiuni de curs cu lecții de sinteză, lecții de predare a noțiunilor importante pentru clasa a VII-a și aplicatii practice in probleme
- Teme individuale
- 4 seminarii pentru discutarea problemelor din temele individuale
- Concurs pe echipe
- Quiz-uri (teste rapide) în sesiunile de curs
- Test de evaluare finală. Părintele va primi un raport detaliat al competențelor evaluate.
- Premierea echipelor câștigătoare
Perioada: 30 iunie 2023 – 14 iulie 2023
Structura programului
- Evaluare 1 – Evaluare inițială
- Workshop 1 – Propunere de probleme
- Curs 1 – Algebră – Calcul algebric – inițiere
- Curs 2 – Geometrie – Introducere în teoria patrulaterelor
- Curs 3 – Geometrie – Caracterizări ale paralelogramelor
- Curs 4 – Algebră – Inegalități fundamentale; inegalitatea mediilor; tehnica spargerii în rezolvarea inegalităților
- Curs 5 – Algebră – Inegalități fundamentale; inegalitatea CBS
- Curs 6 – Discutarea și rezolvarea temelor din cursurile anterioare
- Seminar 1 – Geometrie – Leme în pătrat
- Curs 7 – Combinatorică – Probleme de numărare
- Curs 8 – Geometrie – Asemănare (I)
- Curs 9 – Geometrie – Asemănare (II)
- Curs 10 – Geometrie – Patrulatere inscriptibile (I)
- Seminar 2 – Geometrie – Asemănare (III)
- Curs 11 – Discutarea și rezolvarea temelor din cursurile anterioare
- Curs 12 – Algebră – Calcul algebric (II)
- Curs 13 – Geometrie – Patrulatere inscriptibile (II)
- Seminar 3 – Geometrie – Demonstrarea unor teoreme celebre folosind arii
- Curs 14 – Algebră – Numere întregi, modul, ecuații, idei clasice
- Curs 15 – Discutarea și rezolvarea temelor din cursurile anterioare
- Curs 16 – Combinatorică – Principiul cutiei
- Seminar 4 – Discutarea și rezolvarea temelor din cursurile anterioare
- Evaluare 2 – Evaluare finală
Profesori
- Lioara Ivanovici
- Mihaela Berindeanu
- Bogdan Georgescu
- Marius Mîinea
- Adrian Bud
- Lazea Darius
- Dan Bichir
Fizică
Scopul cursului este de introducere a noțiunilor noi de clasa a VII-a, cu un stil de predare care să asigure înțelegerea profundă a materiei din următorul an școlar, astfel încât copiii să aibă o experiență plăcută, să înțeleagă și să performeze în noul an școlar.
În fiecare curs se vor explica noțiunile teoretice și se vor aplica în probleme, asigurându-se trecerea de la ușor la avansat, dirijând învățarea în așa manieră încât copiii să învețe descoperind.
Fiecare lecție are un suport teoretic, urmat de aplicarea ideilor în diverse probleme.
Nivelul este mediu – avansat.
Programul include
- 5 sesiuni de curs live; fiecare sesiune are o durată de 2 ore
- Acces la sesiunile de curs înregistrate
- Monitorizare continuă pe perioada programului
Perioada: 03 iulie 2023 – 07 iulie 2023
Structura programului
- Curs 1 – Fenomene optice (I)
- Curs 2 – Fenomene optice (II)
- Curs 3 – Mărimi fizice vectoriale; operații cu vectori (I)
- Curs 4 – Mărimi fizice vectoriale; operații cu vectori (II)
- Curs 5 – Mărimi fizice vectoriale; operații cu vectori (III)
Profesor
Informatică – C++
Programul conține lecții teoretice de fundamente matematice aplicate în programare, algoritmi și tehnici de programare, corelate cu probleme de dificultate ridicată în care vor fi aplicate conceptele. Formatul cursurilor are, pe langa partea de predare a noțiunilor teoretice, o componentă importantă de discuții ale ideilor de rezolvare, încurajarea implementării de soluții diferite și optimizarea algoritmilor. Se pune accentul în special pe probleme de idee și pe analiza diferitelor căi de rezolvare.
Nivelul este mediu – avansat.
Programul include
- 10 sesiuni de curs live, foarte practice; fiecare sesiune are o durata de 2 ore
- Acces la sesiunile de curs înregistrate
- Materiale suport de curs
- Monitorizare continua pe perioada programului
Perioada: 17 iulie 2023 – 28 iulie 2023
Structura programului
- Curs 1 – Vectori, Unordered Map, Probleme
- Curs 2 – Sume Partiale, Matrice, Probleme
- Curs 3 – Cautare Binara, Probleme
- Curs 4 – Two Pointers, Sliding Window, Probleme
- Curs 5 – Sortate, Greedy, Probleme
- Curs 6 – Priority Queue, Probleme
- Curs 7 – Recursivitate, Divide Et Impera, Probleme
- Curs 8 – Set, Multiset, Probleme
- Curs 9 – Queue, Probleme
- Curs 10 – Programare Dinamica, Probleme
Profesor
Lingvistică
Acest curs este dedicat elevilor care vor începe clasele a 7-a, a 8-a, a 9-a și a 10-a și pot participa la secțiunea Exercițiu B a competițiilor naționale de lingvistică. Problemele de lingvistică sunt niște puzzle-uri aplicate limbilor naturale, ce pot fi rezolvate strict pe baza logicii și a corelării informațiilor oferite.
Pozele de mai sus redau ideea de bază a acestor competiții, în care nu este neapărat necesară înțelegerea limbii în sine, ci doar capacitatea de a deduce tipare și reguli pe baza unui set redus de informații.
Nivelul cursului este mediu-avansat și necesită o înțelegere de bază a gramaticii limbii române, precum și capacitate de raționare logico-matematică. Cunoștințe medii-avansate de limbă engleză sunt recomandate. Acest curs își propune să ofere elevilor o introducere în formalismul problemelor de lingvistică și a le oferi suportul teoretic necesar înțelegerii și rezolvării problemelor de lingvistică, precum și abilitatea de a își putea extinde aceste cunoștințe ulterior în mod individual. Pe lângă conceptele de bază de gramatică și de prezentare a problemelor de lingvistică și a modului de rezolvare și redactare a acestora, cursul va conține 5 module, respectiv 5 tipuri de probleme de lingvistică (sisteme de scriere, morfologia grupului nominal, morfologia grupului verbal, (morfo-)sintaxă și probleme cu numere).
Programul include
- 16 sesiuni de curs live; fiecare sesiune are o durata de 2 ore
- Acces la sesiunile de curs înregistrate
- Materiale suport de curs
- Monitorizare continua pe perioada programului
Perioada: 31 iulie 2023 – 11 august 2023
Structura programului
- Curs 1 – Introducere – Tipuri de probleme de lingvistică. Înțelegerea datelor problemei. Structura problemei. Modul de redactare a soluției.
- Curs 2 – Sisteme de scriere – Tipuri de sisteme de scriere (logografic, pictografic, idoegrafic, alfabete, silabare, abugida, abjad, Braille)
- Curs 3 – Sisteme de scriere – Aplicații recapitulative
- Curs 4 – Morfologie, grupul nominal – Concepte generale (rădăcină, morfem). Reduplicare, compunere, acord, ordinea cuvintelor, tipuri de afixe.
- Curs 5 – Morfologie, grupul nominal – Clase nominale. Tipuri de posesie
- Curs 6 – Morfologie, grupul nominal – Aplicații recapitulative
- Curs 7 – Sinteză – Recapitulare, întrebări din teme (I)
- Curs 8 – Morfologie, grupul verbal – Concepte generale (timp, mod, subiect, obiect). Segmentare.
- Curs 9 – Morfologie, grupul verbal – Combinații TAME (timp, aspect, mod, evidențiator)
- Curs 10 – Morfologie, grupul verbal – Semantica verbelor. Intensificatori, mitigatori, mărci cauzitive, facitive.
- Curs 11 – Morfologie, grupul verbal – Aplicații recapitulative
- Curs 12 – Sintaxa – Concepte generale. Structura propoziției. Topica
- Curs 13 – Sintaxa – Aplicații recapitulative
- Curs 14 – Numerale – Concepte generale. Noțiunea de bază de numerație. Topica numeralelor.
- Curs 15 – Numerale – Aplicații recapitulative
- Curs 16 – Sinteză – Recapitulare, întrebări din teme (II)
Profesor
Web Design Level 1
Scopul programului este de a învăța ceva foarte practic și util, și anume limbajul cu care puteți crea pagini web pentru site-uri sau aplicații web. Cursul de Web Design Level 1 este destinat copiilor care au deja cunoștințe de informatică (dar nu e neapărat necesar) și vor să învețe ceva nou. Cursul de Web Design Level 1 este util pentru orice copil care își dorește să învețe instrumentele prin care poate să creeze sau să întrețină un site.
Astfel, programul se adresează copiilor care vor o activitate distractivă de vacanță, dar în același timp foarte utilă pentru inițiative sau proiecte în care vor dori să se implice (în care o prezentare web este întotdeauna de impact).
Programul include
- 10 sesiuni de curs live, foarte practice; fiecare sesiune are o durată de 2 ore
- Acces la sesiunile de curs înregistrate
- Materiale suport de curs
- Monitorizare continuă pe perioada programului
Perioada: 17 iulie 2023 – 28 iulie 2023
Structura programului
- Curs 1 – Introducere în Web design – ce înseamnă HTML, CSS, JS, setup local
- Curs 2 – Introducere HTML – tag-uri de baza
- Curs 3 – Continuare HTML – tag-uri avansate
- Curs 4 – Start proiect cu HTML
- Curs 5 – Introducere CSS – interacțiunea cu HTML, stiluri de bază
- Curs 6 – CSS – continuare stiluri de bază, introducere în stiluri avansate
- Curs 7 – CSS – stiluri avansate și media queries
- Curs 8 – CSS – introducere in bootstrap
- Curs 9 – Adăugarea de CSS în proiect
- Curs 10 – Prezentare proiecte și stabilire pași următori (JS)
Profesor
Web Design Level 2
Scopul programului este de a învăța ceva foarte practic și util, și anume limbajul cu care puteți crea pagini web pentru site-uri sau aplicații web. Cursul de Web Design Level 2 este destinat copiilor care au deja cunoștințe de informatică și vor să învețe ceva nou. Cursul de Web Design Level 2 include, pe lângă inițierea în limbajele HTML, CSS, JS, și utilizarea unor funcții mai avansate care permit implementarea de funcționalități în paginile web. Cursul este util pentru orice copil care își dorește să învețe instrumentele prin care poate să creeze sau să întrețină un site.
Astfel, programul se adresează copiilor care vor o activitate distractivă de vacanță, dar în același timp foarte utilă pentru alte inițiative sau proiecte în care vor dori să se implice (în care o prezentare web este întotdeauna de impact).
Programul include
- 15 sesiuni de curs live, foarte practice; fiecare sesiune are o durata de 2 ore
- Acces la sesiunile de curs înregistrate
- Materiale suport de curs
- Monitorizare continua pe perioada programului
Perioada: 31 iulie 2023 – 11 august 2023
Structura programului
- Curs 1 – Introducere in Web design – ce înseamna HTML, CSS, JS, setup local
- Curs 2 – Introducere HTML – tag-uri de bază
- Curs 3 – Continuare HTML – tag-uri avansate
- Curs 4 – Start proiect cu HTML
- Curs 5 – Introducere CSS – interacțiunea cu HTML, stiluri de bază
- Curs 6 – CSS – continuare stiluri de bază + stiluri avansate
- Curs 7 – CSS – stiluri avansate + responsiveness
- Curs 8 – CSS – introducere în bootstrap
- Curs 9 – Adăugarea de CSS în proiect
- Curs 10 – Introducere Javascript – Interacțiunea cu HTML, introducere sintaxă
- Curs 11 – Javascript document + funcționalități de bază
- Curs 12 – Javascript – funcționalități avansate, obiecte, funcții, DOM, BOM
- Curs 13 – Javascript – aplicații
- Curs 14 – Adăugarea de Javascript în proiect
- Curs 15 – Finalizare și prezentare proiect
Profesor
Calendar
Școala de vară 2023 | Luni | Marți | Mirecuri | Joi | Vineri | |
Sãptãmâna 26/06 – 02/07 |
Matematica – Evaluare inițială (2 ore) oricând în perioada Vineri, 30-06-2023, ora 08:00 – Duminică 02-07-2023, ora 20:00 |
|||||
15:00 – 17:00 | Matematica Workshop |
|||||
Sãptãmâna 03/07 – 09/07 |
09:00 – 11:00 | Matematica Curs |
Matematica Curs |
Matematica Curs |
Matematica Curs |
Matematica Curs |
15:00 – 17:00 | Matematica Curs |
Matematica Curs |
Matematica Seminar |
Matematica Curs |
Matematica Curs |
|
Sãptãmâna 10/07 – 16/07 |
09:00 – 11:00 | Matematica Curs |
Matematica Seminar |
Matematica Curs |
Matematica Curs |
Matematica Curs |
15:00 – 17:00 | Matematica Curs |
Matematica Curs |
Matematica Curs |
Matematica Seminar |
||
17:30 – 19:30 | Fizică | Fizică | Fizică | Fizică | Fizică | |
11:30 – 13:30 | Matematica Seminar |
|||||
Matematica – Evaluare finală (2 ore) oricând în perioada Vineri, 14-07-2023, ora 17:00 – Duminică 16-07-2023, ora 20:00 |
||||||
Sãptãmâna 17/07 – 23/07 |
09:00 – 11:00 | Informatică C++ |
Informatică C++ |
Informatică C++ |
Informatică C++ |
Informatică C++ |
11:30 – 13:30 | WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
|
Sãptãmâna 24/07 – 30/07 |
09:00 – 11:00 | Informatică C++ |
Informatică C++ |
Informatică C++ |
Informatică C++ |
Informatică C++ |
11:30 – 13:30 | WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
WEB design Level 1 |
|
Sãptãmâna 31/07 – 06/08 |
09:00 – 11:00 | WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
11:30 – 13:30 | Lingvistică | Lingvistică | Lingvistică | Lingvistică | WEB design Level 2 |
|
15:00 – 17:00 | WEB design Level 2 |
Lingvistică | Lingvistică | WEB design Level 2 |
Lingvistică | |
Sãptãmâna 07/08 – 13/08 |
09:00 – 11:00 | WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
WEB design Level 2 |
11:30 – 13:30 | Lingvistică | Lingvistică | Lingvistică | WEB design Level 2 |
Lingvistică | |
15:00 – 17:00 | Lingvistică | Lingvistică | Lingvistică | Lingvistică | Lingvistică | |
17:30 – 19:30 | WEB design Level 2 |
Varianta live include
- Participarea la sesiunile de curs LIVE, conform calendarului
- Acces la sesiunile de curs inregistrate
- Materiale de curs, materiale de lucru individual (probleme selectate, solutii, teme), evaluari
- Comunicare online intre participantii la program si profesor pe chat-ul grupului sau pe chat privat cu profesorul
Înscrierea în grupa LIVE se poate face doar înainte de începerea programului, în limita locurilor disponibile.
Calendarul nu are conflicte de program între module, astfel încât se poate participa la programul complet al Școlii de vara 2023 – clasa a VII-a sau doar la anumite module.
Înscriere
Calendarul nu are conflicte de program între module, astfel încât se poate participa la programul complet al Școlii de vară sau doar la anumite module.
Pentru înscriere creați un cont de PĂRINTE pentru dvs. și un cont de ELEV pentru copilul dvs. pe platforma app.upper.school. Din contul de părinte se pot vizualiza detaliile sesiunilor de curs din programul Școlii de vară, numărul de locuri disponibile și prețul fiecărui modul.